România pierde tot mai mulți muncitori în defavoarea altor țări din regiune sau a celor din Europa de Vest, iar în momentul de față nu există nicio premisă favorabilă ca forța de muncă pierdută să revină înapoi în țară.
De ani de zile industria producătoare din România și-a redus constant contribuția la PIB, ajungând la o limită care începe să se manifeste puternic în economia țării. Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), semnalează posibilele efecte negative care vor impacta țara, dacă producția nu revine.
Între programul de guvernare, care reia angajamente anterioare, și chiar ultima rectificare bugetară există o contradicție, iar ideea ca un angajat să rămână doar 2 ani cu salariul minim, de exemplu, sună frumos, dar va avea un minim impact în economie, semnalează Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), la Ora de Profit.ro.
Președintele PIAROM Cristian Pârvan susține la Profit Live că România are nevoie de o exploatare inteligentă a resurselor de gaze naturale de la Marea Neagră. Potrivit lui Pârvan, este necesară relansarea industriilor care aduc valoare adăugată pe baza zăcămintelor de la Marea Neagră.
Productivitatea globală a economiei în România e dependentă de structura acesteia. Dacă avem o economie low-cost, nu putem avea o creștere sănătoasă, iar cea mai predictibilă soluție este creșterea economică sănătoasă.
Cristian Pârvan, secretar general AOAR, la Profit LIVE.